DECLARAȚIE GENERALĂ CU PRIVIRE LA RESPONSABILITATE
ABN SYSTEMS INTERNATIONAL S.A. A PUBLICAT PE ACEST WEBSITE, CU BUNĂ-CREDINŢĂ ŞI EXCLUSIV ÎN SCOP INFORMATIV, DOCUMENTELE PE CARE DORIȚI SĂ LE ACCESAȚI.
NICIUN DOCUMENT DINTRE CELE PE CARE URMEAZĂ SĂ LE ACCESAȚI NU ESTE DESTINAT PERSOANELOR CARE AU DOMICILIUL, REȘEDINȚA SAU SE AFLĂ ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII, AUSTRALIA, CANADA, JAPONIA, AFRICA DE SUD, NOUA ZEELANDĂ SAU ORICE ALTĂ JURISDICŢIE ÎN CARE PUBLICAREA DOCUMENTELOR AR FI NELEGALĂ.
Nicio prevedere din documentele pe care doriți să le accesați, inclusiv din prospect, nu reprezintă o ofertă sau solicitare de cumpărare sau de vânzare de valori mobiliare în Statele Unite ale Americii, Australia, Canada, Japonia, Africa De Sud, Noua Zeelandă și nici în orice altă jurisdicție în care o astfel de transmitere este nelegală. Valorile mobiliare la care se face referire în prospect nu au fost, nici nu vor fi, înregistrate conform Legii privind valorile mobiliare din SUA (1933), cu modificările ulterioare, („legea privind valorile mobiliare”) sau conform legilor privind valorile mobiliare ale oricărui stat din Statele Unite ale Americii sau din altă jurisdicție exclusă menționată anterior, iar astfel de valori mobiliare nu pot fi oferite, vândute, revândute, preluate, exercitate, transferate, livrate sau distribuite și nu se poate renunța în orice alt mod la acestea, în mod direct sau indirect, în sau din vreo jurisdicție exclusă menționată anterior sau orice altă jurisdicţie, în cazul in care o astfel de acțiune ar reprezenta o încălcare a legilor aplicabile din jurisdicția respectivă sau ar presupune înregistrarea valorilor mobiliare respective în acea jurisdicţie.
Documentele și ofertarealizată în baza acestora se adresează și sunt destinate exclusiv persoanelor din România (investitori instituționali și de retail) și numai acelor persoane din statele membre ale Spațiului Economic European („SEE”), altele decât România, care sunt (i) „investitori calificați” în sensul prevăzut de articolul 2(e) din Regulamentul (UE) 2017/1129 privind Prospectul („Investitori Instituționali”) și/sau (ii) într-un număr mai mic de 150 persoane fizice sau juridice, altele decât Investitori Instituționali, pe Stat Membru al SEE, și/sau (iii) încadrate în oricare altă excepție descrisă în Articolul 1(4) din Regulamentul (UE) 2017/1129 privind Prospectul. În plus, persoanele din alte jurisdicții pot achiziționa în mod legal valorile mobiliare oferite fără a genera în sarcina Societății vreo obligație de a înregistra sau de a realiza orice formalitate în legătură cu o astfel de ofertă. Orice investiție sau activitate de investiții la care face referire acest document este accesibilă doar persoanelor/entităților menționate mai sus și va fi angajantă doar în relație cu astfel de persoane/entități.
În situația în care nu faceți parte din niciuna dintre categoriile menționate mai sus sau nu aveți siguranța că vă încadrați în cel puțin o categorie, vă rugăm să închideți această pagină de internet fără a accesa documentele. Nicio persoană, indifferent de calitatea în care accesează documentele, nu poate transmite altor persoane, reproduce, publica, disemina, distribui sau face accesibile în vreun alt mod nedescris aici niciunei alte personae inclusive în (din) jurisdicțiile excluse menționate anterior nicio prevedere din documentele pe care urmează să le acceseze.
Nicio declarație sau garanție, expresă sau implicită, nu este dată de către sau în numele Tradeville S.A. cu privire la acuratețea sau caracterul complet al informațiilor sau opiniilor de pe această pagină de internet.
Confirmarea declarații dumneavoastră
Pentru accesarea documentelor, inclusive Prospectul, Subsemnatul declar și garantez că nu mă aflu pe teritoriul Statelor Unite ale Americii şi nu am reședința și nu mă aflu pe teritoriul Australiei, Canadei, Japoniei, Africii de Sud, Noii Zeelande sau al altei jurisdicții în care accesarea unor astfel de materiale este considerată ilegală şi că informațiile sunt accesate exclusive de mine în interes propriu și că nu voi transmite altor persoane, nu voi reproduce, nu voi publica și nu voi face accesibile nicio prevedere din prezentele document niciunei alte personae inclusive în (din) jurisdicțiile excluse menționate anterior.
Prin accesarea documentelor, inclusiv a Prospectului, declar că sunt de acord să respect termenii și condițiile menționate în acestea, inclusive orice modificări ale acestora la o anumită data, ori de cite ori voi primi orice informații din partea Societății sau Intermediarului.
Am citit și am înțeles conținutul acestei declarații și dau această declarație în nume propriu. Înțeleg că acesta îmi poate afecta drepturile şi sunt de acord să îmi fie angajată răspunderea în cazul în care dau o declarație falsă, eronată sau nu respect condițiile accesării documentelor. Confirm că am permisiunea să accesez versiunea electronică a acestor materiale.